ce să-ți povestesc de la 2 ani puteam vorbi clar nu am avut probleme cu cuvintele (pute-am spune corect înjurăturile) glumesc ;-) aveam multe vise ca toți copii visam să fiu mare să cresc mare să fiu director primar și multe altele la nebunii nu eram primul eram al doi-lea după un vecin tot de seama mea dar ăla făcea trăsnăi la puterea a 3......eu nici în jumătate ca el dar oricum făceam destule mereu mă apaudau părinți când bunica le spunea tot :-D nu chiar tot că îi era oricum jale de urechiușele mele! Îmi aduc aminte că seara ma frezat tăticul, și a 2 zi un prieten de seama mea pe nume Vasilică îi spuneam, venea din marginea satului cu o pereche de foarfece, se ducea la o rudă dea lui ca să-l frezeze (toate bune și frumase) ne-am luat cu joaca nu și-a mai continuat drumul (seara târziu) s-a amintit că trebuie să plece acasă! Foarte bine, dar nu a fost să se frezeze așa că iam arătat freza mea iam spus că tăticu ma învățat să frezez :D:D zis și făcut am luat foarfecele în mână ia-m făcut o cărare în cap și lam trimis acasă! (s-a dus el bucuros și s-a întors plând atunci în seara aceea cu maicăsa a venit la părinți să le ceară socoteală pentru năzdrăvănia mea) spre norocul meu părinții nu erau acasă numai bunelul și fiindcă eram nepoțelul preferat al bunelului nu lea spus părinților, au aflat ei mai târziu dar nu miau făcut nimic ;) eu cu Vasilică tot prieteni am rămas. Acum jumătate de an ne-am revăzut, ne-am amintit amintiri frumoase care nu au putut să treacă pe lângă noi!

Aia o pot numi ”coplilărie”